Șefii din comună au umilit un bătrân
Tăcerea s-a lăsat ca o ceață grea peste toți.
Pașii femeii se auzeau clar pe drumul uscat. Fiecare pas era apăsat, sigur, de parcă știa exact ce urmează să se întâmple.
S-a oprit la câțiva metri de cercul format în jurul tatălui ei.
— Dați-vă la o parte.
Nu a ridicat tonul.
Dar vocea ei a tăiat aerul.
Unul dintre bărbați a încercat să râdă.
— Și tu cine mai ești?
Femeia l-a privit fix.
— Eu sunt fata lui.
Atât.
Nu era nevoie de altceva.
Cei din jur au început să se miște ușor, nesiguri. Nu din respect. Dintr-un fel de neliniște pe care nu o puteau explica.
Primarul a făcut un pas înainte, încercând să-și păstreze autoritatea.
— Domnișoară, nu vă băgați. E o chestiune legală.
Ea și-a întors privirea spre el.
— Legală?
A scos calm din geantă un dosar gros.
— Vreți să vorbim de legalitate?
A făcut un semn discret, iar unul dintre bărbații în costum a pășit înainte.
— Sunt avocat. Și vă sugerez să vă gândiți foarte bine la următorul cuvânt pe care îl rostiți.
Primarul a clipit.
Pentru prima dată, nu mai avea controlul.
Femeia s-a apropiat de tatăl ei. S-a aplecat și l-a ajutat să se ridice, cu grijă.
— Tati… ești bine?
Moș Matei a dat din cap, dar ochii lui erau umezi.
— Ai venit.
Ea i-a zâmbit scurt.
— Întotdeauna vin.
Apoi s-a întors spre ceilalți.
— Ce ați făcut aici nu e doar abuz. E infracțiune.
Un alt bărbat din spatele ei a scos telefonul.
— Avem deja totul filmat.
Un murmur a trecut prin grup.
Vecinii au început să dea înapoi. Unul câte unul.
— Stați așa… nu e nevoie să exagerăm… a bâiguit unul.
Dar era prea târziu.
