Unul dintre cei trei băieți gemeni ai mei a murit pe neașteptate la scurt timp după naștere
M-am așezat pe marginea patului.
Din curte auzeam râsetele băieților mei, Matei și Luca.
Cineva tocmai pornise muzica.
Optsprezece lumânări așteptau pe tortul din bucătărie.
Iar eu țineam în mâini un mesaj de la un copil pe care îl îngropasem cu 18 ani în urmă.
Am continuat să citesc.
„Mă numesc Rareș. Nu știu dacă mai ai fotografii cu mine. Eu am doar una cu tine.”
Mi-am dus mâna la gură.
În cutie se afla o fotografie.
Am întors-o.
Eram eu.
Aveam 27 de ani și țineam trei bebeluși în brațe.
Fotografia fusese făcută la câteva săptămâni după ce îl aduseserăm pe Rareș acasă.
Pe spate scria:
„Mama și băieții ei.”
Am început să tremur.
Fotografia aceea nu mai exista în casa mea.
Mama o luase după „moartea” lui Rareș, spunând că nu suporta să mă vadă privind-o.
Sub fotografie era o a doua scrisoare.
„Nu știu exact ce ți
