Salată orientală cu maioneză de post

Salată orientală cu maioneză de post

Pentru că adorăm salatele cu maioneză și pentru că suntem în post, am pregătit o rețetă de Salată orientală cu maioneză de post. A fost atât de apreciată că a dispărut imediat de pe masă.

Tare bună iese salata orientală, chiar și în varianta de post! Ai mei o preferă clasicei salate de boeuf, pentru că le place mult combinația de legume cu ceapă marinată.

Descoperiți mai multe

ciocolată

Supe

Carne și fructe de mare

De obicei marinez ceapa în oțet cu puțină apă și sare. Dar pentru că suntem în săptămâna patimilor și oțetul nu este un ingredient agreat, am folosit zeamă de lămâie.

Chiar și așa, tot gustoasă a ieșit ceapa marinată. Și tare gustoasă a ieșit și această salată orientală!

Salată orientală cu maioneză de post

Ce maioneză folosesc la salată orientală cu maioneză de post

Maioneza de post am preparat-o din țelină fiartă și pasată, cu muștar și ulei. Am mai prezentat această maioneză pe blog și la rețeta de salată de vinete cu maioneză de țelină.

Iese foarte bună maioneza preparată astfel, iar dacă nu agreați țelina, puteți s-o înlocuiți cu un cartof mic. Merge să preparați maioneza și din muștar simplu. Există foarte multe variante de maioneză de post cum ar fi cea de avocado sau cea din zeama de la năut.

Pe cea de avocado o folosesc și eu la diferite creme aperitiv – vedeți aici rețeta!

Vă mai recomand să încercați și această rețetă de salată orientală de post!

Iar mai jos puteți urmări lista de ingrediente și modul de preparare al salatei orientale cu maioneză de post.

Salată orientală cu maioneză de post

Salată orientală cu maioneză de post

Printează

 Porții: 4  Timp de preparare: 1 oră

Evalueză 4.2/5 

 ( 9 vot(uri) ) 0

INGREDIENTE

  • aprox. 750 gr cartofi
  • 1 rădăcină de țelină, mică
  • 1 morcov
  • 1 ceapă roșie, mare
  • 100 gr măsline fără sâmburi
  • 250 gr gogoșari în oțet
  • sare
  • zeama de la 1 lămâie
  • Pentru maioneza de post
  • 1 lingură țelină fiartă și pasată
  • 1 lingură de muștar clasic
  • 350 ml ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri apă minerală
  • zeamă de lămâie, din cea în care am marinat ceapa.
  • sare, după gust

MOD DE PREPARARE

Mai întâi pregătim ceapa.

Curățăm ceapa, o tocăm solzișori și o punem într-un bol cu capac. Presărăm puțină sare peste ea și adăugăm zeama de la o lămâie. Nu trebuie acoperită complet ceapa cu zeamă de lămâie, deoarece o vom mai amesteca pe parcurs.

Lăsăm ceapa să se marineze 2-3 ore, amestecând-o din când în când cu zeama de lămâie.

Între timp, ne ocupăm de restul ingredientelor.

Fierbem cartofii, în coajă.

Curățăm țelina și morcovul și le punem la fiert în apă cu sare. Le fierbem împreună pentru a-și întrepătrunde gusturile, dar și pentru a folosi supa la alt preparat, la un orez de post, la paste, la o supă cremă, etc.

Luăm o bucată din țelina fiartă și o folosim ca bază pentru maioneza de post.

O lăsăm să se răcească bine și o pasăm, apoi o amestecăm cu muștarul și picurăm ulei, treptat, ca și la maioneza clasică.

Potrivim gustul cu sare și zeamă de lămâie, folosind din cea de la ceapă că e mai gustoasă.

Adăugăm și niște apă minerală, pentru cremozitate, dar și pentru a mai atenua din gustul de ulei.

Când avem ceapa marinată și maioneza preparată, pregătim salata.

Curățăm cartofii și îi tocăm cuburi.

Tocăm cuburi și gogoșarii, morcovul și țelina fiartă, toate bine scurse și răcite.

Tăiem și măslinele rondele, scurgem ceapa și amestecăm bine toate aceste ingrediente.

Mai adăugăm din zeama de lămâie de la ceapă, apoi adăugăm maioneza de post și amestecăm bine totul.

Dăm salata la rece, în boluri cu capac și o lăsăm cel puțin 30 de minute înainte de servire.

Gustul ingredientelor se vor întrepătrunde mai bine dacă salata se odihnește puțin la rece.

Să vă fie de folos!

Colaj de poze cu pașii de preparare a maionezei de țelină și a ingredientelor pentru salată
Colaj de poze cu prepararea salatei orientale de post
Salată orientală cu maioneză de post în bol de sticlă
Salată orientală cu maioneză de post pe un platou alb, dreptunghiular

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *