Soțul meu era convins că după divorț va rămâne cu firma pe care spunea tuturor că a construit-o singur. Când l-a văzut pe tata intrând cu mapa pe care o păstrase de la începuturile afacerii, a râs: „Ce poate să schimbe el acum?”
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Primul document era contractul prin care tata vânduse un teren moștenit de la bunicii mei.
Al doilea arăta ce se întâmplase cu o parte importantă din banii obținuți.
Nu îi dăduse lui Andrei.
Îi investise pentru mine în afacerea pe care eu și Andrei abia o începeam.
Andrei știa asta.
Doar că trecuseră șaptesprezece ani de când nu mai pronunțase lucrurile în felul acela.
La început, firma nici măcar nu fusese „firma lui Andrei”.
Fuseserăm noi doi.
Eu lucram atunci în contabilitate. Andrei avea ideea și câțiva clienți, dar nu avea suficienți bani pentru echipamente, chirie și primele luni de funcționare.
Băncile îl refuzaseră.
Tata își vânduse terenul.
Nu ne dăduse banii într-un plic și nici nu spusese: „Luați-i și faceți ce vreți.”
Insistase ca totul să fie trecut în acte.
— Dacă sunt pentru Ioana, atunci scriem că sunt pentru Ioana, spusese el atunci.
Andrei
