Soțul meu era convins că după divorț va rămâne cu firma pe care spunea tuturor că a construit-o singur. Când l-a văzut pe tata intrând cu mapa pe care o păstrase de la începuturile afacerii, a râs: „Ce poate să schimbe el acum?”
mi-a revenit din celelalte active comune.
Casa nu a rămas doar a lui, așa cum fusese convins la început. Valoarea ei a intrat în înțelegerea finală dintre noi, iar eu am plecat din căsnicie cu suficient cât să-mi cumpăr propria locuință și să nu depind financiar de nimeni.
Divorțul s-a încheiat.
Andrei a rămas cu firma.
Eu am rămas cu partea mea din ceea ce construiserăm.
Iar tata nu a cerut niciun leu.
În ziua în care am ieșit după ultima etapă a divorțului, Andrei l-a întâlnit din nou pe coridor.
De data aceasta nu a mai râs când a văzut mapa.
Tata o ținea sub braț, exact ca prima dată.
— Ai păstrat toate hârtiile astea șaptesprezece ani? l-a întrebat Andrei.
— Da.
— De ce?
Tata s-a uitat la mine înainte să-i răspundă.
— Pentru că tu ai avut întotdeauna o memorie foarte bună pentru ce ai făcut tu și una foarte
proastă pentru ce au făcut ceilalți.
Andrei n-a răspuns.
A plecat cu firma pe care o voia.
Doar că n-a mai putut pleca din căsnicie pretinzând că o construise singur.
